Conceptul de restricționare ca participare la un concurs de logo design pentru o competiție sportivă poate aduce prejudicii grave. Cum?
Simplu. Profesioniștii sunt tot oameni, mai mult sau mai puțin educați in domeniu care însă au primit o palmă după ceafă de la piață și câțiva au învățat din greșeli. (Nu e general valabil – vezi controversatul London 2012.)
Probabil pentru a elimina bănuieliele și discutiile ce ar putea apărea alocând un proiect public unei agenții se face uz de participarea studențimii ce livreaza sute de propuneri gratuit – multe libere de concept, care mai apoi sunt sortate de o comisie – alegerea fiind de cele mai multe ori subiectiva și nefondată.
Iată înca un exemplu în care povestea se complică și un logo produs de un student – Luis Peiret ajunge în finală, câstigă competiția, apoi logo-ul este mutilat de o agenție si prezentat în varianta finală publicului – pornind o controversă.
Partea proastă a povestirii este că logo-ul eșueaza în a-și îndeplini misiunea și anume însumarea ideilor activității în cauză într-un concept și mai apoi prezentarea lor într-o formă vizual-reprezentativă.
Lăsând la o parte interpretările artistice și explicațiile incâlcite ce justifică abordarea creativă, din păcate nu există un motiv evident pentru a justifica finalitatea acestui demers.
Ca și concluzie, pe lângă aprecierile negative generate referitor la realizarea semnului grafic, procedura adoptată dovedește încă o dată cât de ineficientă și chiar dăunătoare poate fi o astfel de abordare.
tarii